Caut..

...credinţa. Sunt în momente în care câteodată mă simt lăsat la o parte de divinitate, chiar dacă ştiu că alţii au fost uitaţi cu totul, şi atunci mă gândesc ce înseamnă cu adevărat. Fiind în curs de iniţiere în ştiinţele exacte şi oricum realist la suflet nu doresc să cred că stând cu mâinile la cer, implorând şi cerând toate cele trebuincioase, să găsesc un răspuns. Dar nici nu mă aştept să primesc daruri divine stând cu mâinile în sân.

După anumite întâmplări mai mult sau mai puţin plăcute încerc să mă calmez şi încerc să îmi aduc aminte ce înseamnă pentru mine credinţa adevărată. Da, parcă îmi aduc aminte, e o perspectivă ce a fost luminată din diverse unghiuri de-a lungul vieţii de persoane pe care nu pot decât să le consider ca fiindu-mi drage. Credinţa adevărată nu e a crede în Dumenzeu şi în existenţa lui în această lume, nici ai plasa cuvântul dincolo de adevărul suprem şi al proclama ca fiind unicul. Credinţa adevărată se naşte din iubire, iubire de semeni, de fraţi şi fiinţe, iubire ca o stare generală.

Am fost rupt de iubire numai o secunda, cât mintea mi-a fugit întrun loc nedorit, şi pentru tot atât timp am avut impresia că lumea m-a trimis în cu totul altă dimensiune, în uitare. Părăsit de lume îţi aduci aminte diverse lucruri pe care le-ai uitat. "Dumnezeu ne-a creat folosind iubire şi tot din iubirea ne-a pedepsit adunci ne-a alungat pe pământ. Iisus s-a sacrificat pentru noi din iubirea de semeni, ne iubea pe toţi necondiţionat şi egal." nu demult auzeam aceste lucruri.

Dacă este să ne ducem pe credinţă de dragul ei putem să ne întrebăm în ce credea Iisus şi apostolii, şi cu câtă convingere orbească o făceau, de într-un final au primit daruri divine.

Dacă prin descoperirea credinţei reieşită din iubire am ajuns să mă transform singur întrun ateu, nu pot decât să continui până ce calea adevărată îmi va fi luminată. Atunci probabil am să păşesc sub lumina divină şi voi putea să le văd pe toate aşa cum sunt. Încă nu s-a întamplat aşa ceva deci continui pe calea-mi greşită, sper că astfel lumea mea va fi cu un pic mai bună şi incerc să ii iubesc pe toţi în aceaşi măsură chiar dacă inevitabil pe alţii am să îi iubesc mai mult.

2 comentarii:

Yama-Jigoku-TokyoLegends spunea...

Super....eu cred in Dumnezeu...insa nu pot sa neg faptul k ,pana la un anumit punct ai dreptate...Si mai e ceva...imi aduci aminte de un amic...si el este ateu...vorbeste exact ca tine....si,din cate am discutat cu el mi-am dat seama ca el este foarte comvins de ceea ce CREDE.Si...inca ceva...cineva zicea ca important e sa crezi.Nu conteaza zeul pe care ti-l alegi.Important e ca ai in ce sa crezi,si asta iti da ,oarecum incredere sa continui...in orice ai face....deci,indiferent ca esti ateu sau nu,important e ca tu crezi...crezi in propriile tale comvingeri....si asta este un inceput...Oricum...am o intrebare in minte chear acum...si mi-ar placea sa am mai tarziu si un raspuns...u stii ce este acela un Shinigami????....dak da...atunci cum poti sa negi existenta lui Dumnezeu,si totusi sa folosesti denumirea generica a zeilor mortii ca nik??...oricum tare textu...

Shinigami Kid spunea...

Uite ca vine si raspunsul destul de rapid. Chiar daca blogul nu mai este activ nu doresc sa ii neglijez pe cei care scriu commenturi.
E interesant ce imi povestesti despre prietenul tau. Dar nu sunt o presoana care considera ca totul trebuie dus in extrem, a crede in ceva ii ofera putere din punct de vedere mental. Nu neaparat puterea de a continua, ci mai degraba, puterea de a realiza ceva.
Da stiu ce inseamna un shinigami, stiu ce reprezentare are in cultura japoneza, cat si in exteriorul ei. Termenul de 'zeu' al mortii a fost introdus de europeni la inceputul perioadei Meiji, japonezi nu au considera niciodata moartea o deitate, ci doar un mesager al lumii ce urmeaza, sau de rare ori ca un prevestitor al dezastrelor.Semnificatia exacta a cuvantului este inca obscura, dar in termeni contemporani a fost facuta sa semene mai mult cu conceptiile exterioare dat fiind faptul ca originea cuvantului este de provenienta europeana.
Pentru mine mai degraba are importanta semnificatia de mesager, prevestitor al binelui sau a raului. Cel care aduce pacea sufleteasca sau tormentul etern. Asa cum il aduce la indeplinire indatorirea pe care o are, asa ma simt si eu obligat sa actionez asa cum mi-e dat fara a lua in considerare unde au sa ma duca actiunile mele, fie 'rele' sau 'bune' .